Articole

Educatie pentru cetatenie europeana – Vizita tematica la institutiile UE

BUCURESTI – 16 aprilie 2019

În săptămâna 8-12 aprilie 2019, la Bruxelles, s-a desfăşurat a doua etapă a proiectului „Arta dezbaterii şi cetăţenie europeană”, iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană ARC. În fiecare zi, am vizitat cele mai importante instituţii europene. Prezentările gazdelor noastre şi dialogul cu toţi cei care ne-au primit cu bucurie la Parlamentul UE, Consiliul UE , Comisia Europeană, Reprezentanţa Permanentă a României la UE au avut un impact important asupra elevilor noştri. Copiii au exprimat cu dezinvoltură opiniile lor despre şcoală, educaţie, istorie şi arta negocierii.

Vizita la Consiliul UE

Vizita la Consiliul UE

„Constienta de patrimoniul sau spiritual si moral, Uniunea Europeana se bazeaza pe valorile individuale si universale ale demnitatii umane, ale libertatii si ale solidaritatii; are la baza principiul democratiei si principiul statului de drept. Pune persoana în centrul actiunii sale, instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu al libertatii , securitatii si justitiei. Uniunea contribuie la apararea si dezvoltarea acestor valori comune în respectul diversitatii culturilor si al traditiei popoarelor Europei, ca si al identitatii nationale a statelor membre si al organizarii puterilor publice ale acestora la nivel national, regional si local“. 
Carta drepurilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002

Citește în continuare „Educatie pentru cetatenie europeana – Vizita tematica la institutiile UE”
Articole

Internetul – pasiune sau dependenta? Scoala Metropolitana ARC in proiectul Aleg constient. Stop dependentei de Internet!

În vederea participării la concursul “Aleg conştient! Stop dependenţei de Internet!” lansat de organizaţia Salvaţi Copiii şi Ministerul Educaţiei Naţionale, Școala Gimnazială Metropolitană ARC, din București a organizat evenimentul “Internetul-pasiune sau dependenţă?” care a avut loc luni, 1 aprilie 2019, ora 14:00, la sediul şcolii din Strada Eșarfei nr. 63-71, sector 3, București și a reunit peste 50 de reprezentanți din comunitatea educațională. Părinţi, experți în industria IT, psihologi, cadre didactice, prieteni de la Centrul Social Multifuncţional Sf. Nicolae din Bucureşti, studenţi de la Facultatea de Sociologie din Universitatea București au fost alături de elevii din clasele a II-a şi a III-a, care participă la concurs, coordonaţi de cei doi mentori.

Citește în continuare „Internetul – pasiune sau dependenta? Scoala Metropolitana ARC in proiectul Aleg constient. Stop dependentei de Internet!”

S-a lansat proiectul OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! Art & Science & Tech Fair

Joi, 21 februarie 2019, a avut loc lansarea oficială a proiectului OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! – Art & Science & Tech Fair, proiect iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană ARC, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Municipale – CAEM 2019.

Citește în continuare „S-a lansat proiectul OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! Art & Science & Tech Fair”
Articole

Ai o voce, fa o lume mai buna! Libertatea de exprimare si regulile comunicarii in spatiul public

BUCURESTI – 27 februarie 2019

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Joi, 28 februarie 2019, ora 14:00, Şcoala Metropolitană ARC din București, în parteneriat cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică şi cu Facultatea de Ştiinte Politice din Universitatea Bucureşti, organizează la sediul facultăţii, un nou eveniment în cadrul proiectului ARTA DEZBATERII ŞI CETĂŢENIE EUROPEANĂ – premiat la Gala EduManager 2018, la categoria Inovaţie în educaţie.

Citește în continuare „Ai o voce, fa o lume mai buna! Libertatea de exprimare si regulile comunicarii in spatiul public”
Articole

Școala Metropolitană ARC a lansat proiectul OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD!

Joi, 21 februarie 2019,  la  a avut loc lansarea oficială a proiectului OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! – Art & Science & Tech Fair, proiect iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană ARC, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Municipale – CAEM 2019.

Citește în continuare „Școala Metropolitană ARC a lansat proiectul OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD!”
Articole

Avem nevoie de o școală care să pregătească elevii pentru viitor, nu pentru trecut

februarie 22, 2019 12:14

 de Daniela Palade Teodorescu

Avem nevoie de o școală care să pregătească elevii pentru viitor, nu pentru trecut

Elevii din generaţia actuală merg la școală să studieze pentru a trăi într-o lume în care 65% dintre profesiile pe care ei le vor avea încă nu există. E un paradox din ce în ce mai evident, care creează un decalaj uriaș între competențele și aptitidinile dobândite în școală și cele de care e nevoie pe piața muncii. E nevoie de o corelare realistă a pieței muncii cu sistemul de educație. Pe termen scurt, este urgentă nevoia de adaptare a educației la cerințele angajatorilor.

Citește în continuare „Avem nevoie de o școală care să pregătească elevii pentru viitor, nu pentru trecut”
Articole

Lansare oficială „OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD!” – Art & Science & Tech Fair

BUCURESTI – 22 februarie 2019

Comunicat tip General in Educatie / CulturaONGStiinta / Cercetare

Joi, 21 februarie 2019, la a avut loc lansarea oficială a proiectului OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! – Art & Science & Tech Fair, proiect iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană ARC, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Municipale – CAEM 2019. 

Citește în continuare „Lansare oficială „OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD!” – Art & Science & Tech Fair”
Articole

Învață să dăruiești!

Micii ARCaşi de la Clubul Micul Antreprenor Social au cumpărat daruri pentru copiii de la Centrul Social Sf. Nicolae din Bucureşti din banii strânşi la Târgul de Crăciun. S-au adăugat şi alte daruri din minte și din suflet de la Comunitatea ARC: atelier de editare pe computer oferit de  Mircea Roată-Palade, dublu medaliat la Olimpiada Naţională de Informatică, alumnus al Şcolii Metropolitane ARC, acum elev în clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică- ICHB; atelier de jocuri știinţifice – “Cum facem un Snow Globe?“ susținut de doamna Ana Maria Roată Palade, președinta Asociației Pro Cunoaștere, secondată de ucenici 

Citește în continuare „Învață să dăruiești!”