Scoala Metropolitana ARC este o școală privată înființată în anul 2008, acreditată şi autorizată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România, independentă, co-educațională, care oferă elevilor programe de studiu performante și stimulative.
Programul nostru este destinat elevilor din clasa pregătitoare (6 ani) până în clasa a IX-a (14-15ani) și valorifică competenţele cheie prevăzute în legislaţia Uniunii Europene: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, matematică şi competenţe de bază în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, competenţe digitale, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat.
Pe lângă toate acestea, oferim copiilor ceva mai important, care nu se regăsește în legislație : credem în ei și le insuflăm dorința de a rămâne oameni, indiferent de cât vor crește, la propriu și la figurat. Credem că fiecare dintre ei are ceva valoros de oferit lumii, de aceea scopul nostru este să-i ajutăm să descopere și să-si exploateze unicitatea.
De asemenea, suntem singura scoala care, incepand din anul scolar trecut, ofera elevilor din ciclul primar cursuri de multiculturalism prin arte, in timpul carora ne straduim sa-i familiarizam pe copii, de la varste inca fragede, cu ceea ce inseamna cultura universala si sa le insuflam dragostea pentru frumos, pentru traditie dar si atasamentul fata de valorile general-umane. Astfel incat ei sa se bucure de bogatia diversitatii culturale si sa creeze , in viitor, o lume mai buna, prin cooperare pasnica.
Sursa articol : HOPE Friday