Proiecte Incheiate

Un succes al ARCasilor! Premiul I pe tara la concusul national „Fara ura, cu toleranta”!

In anul scolar 2016 – 2017, avand in vedere situatia alarmanta la nivel national privind fenomenul de bullying, Organizatia Salvati Copiii Romania a invitat scolile din tara sa inscrie proiecte scolare in concursul cu tema „Fara ura, cu toleranta”.

Scoala Metropolitana ARC a raspuns cu responsabilitate civica la aceasta invitatie, considerand-o o oportunitate pentru mediul educational din Romania.

Elevii clasei a III-a, care au reprezentat scoala in acest program, au antrenat cu entuziasm intreaga comunitate scolara in realizarea obiectivului proiectului lor inscris in concurs: „Scoala noastra – o zona libera de ura si prejudecati”

Sub sloganul „Avem o voce, impreuna putem schimba lumea” au initiat o serie de actiuni la nivel de scoala, dar au transmis mesajul lor si in spatiul public, catre copiii din intreaga tara, cu efort si creativitate, cu bucurie si convingere.

Indrumati de profesorul de debate (coordonator al proiectului), sustinuti de invatator, de psihologul scolii, de parinti, de colegii mai mari din Clubul de Debate ARCasii si, nu in ultimul rand, de conducerea institutiei, au creat timp de o luna, o atmosfera de dezbatere, de explorare a situatiilor care implica prejudecati, lipsa de intelegere, de empatie, de toleranta fata de diversitate, promovand atitudinile sanatoase, pozitive, de intelegere, colaborare, prietenie si respect la nivelul clasei si la nivelul scolii.

La invitatia copiilor, s-au alaturat vocilor lor, vocile unor artisti iubiti de copii si adolescenti si de publicul larg: Connect-R, Kamara si artistul vizual Zoltan Lorencz, care au impartasit cu sensibilitatea artistului experiente si provocari cu care s-au confruntat in copilarie sau ca adulti, din cauza prejudecatilor si lipsei de empatie fata de cei diferiti.

Ei au dialogat cu cei mici si transmis mesaje catre copiii din intreaga tara in cadrul unui eveniment public Artistii si copiii – Mesaje pentru o lume fara ura si prejudecatidesfasurat la Scoala Metropolitana ARC, in data de 21 martie.

Alte actiuni derulate in cadrul competitiei in Scoala Metropolitana ARC:

Clubul de debate al scolii, ARCasii, a sustinut la clasa a III-a o dezbatere pe tema efectului jocurilor video violente care pot induce o atitudine agresiva in comportamentul copiilor. Motiunea in dezbatere a fost Jocurile video violente ar trebui interzise.

Intalnirea copiilor si parintilor clasei a III-a cu psihologul scolii, in prezenta conducerii, a profesorului coordonator si a invatatoarei Mihaela Pacleanu, a prilejuit un dialog aplicat, o analiza de studiu de caz (WhatsApp si impactul emotional al comportamentului in mediul virtual), pe baza situatiilor identificate in discutiile de la orele de debate, in care copiii au aflat despre atitudinile intolerante, despre drepturi, diversitate si au constientizat ca unele comportamente ale lor au provocat suferinta altora.

Proiectul Micul antreprenor social, derulat tot in cadrul competitiei, s-a nascut din dorinta de a dezvolta intelegere si empatie fata de nevoile celor din jur si a mobilizat cele trei echipe formate de elevii clasei in folosirea economiilor lor pentru a intreprinde mici proiecte de strangere de fonduri pentru a face daruri unor copii dezavantajati.

Concursul „Fara ura, cu toleranta” este o initiativa lansata de Organizatia Salvati Copiii in cadrul programelor educationale Drepturile Copilului si Ora de Net(www.oradenet.ro), sustinute de Ministerul Educatiei Nationale.

Vezi Postarile

Lasă un răspuns