Articole

Elevul nostru Mircea Palde, geniu în informatică

La un an şi jumătate învaţă literele alfabetului. La doi ani se juca pe calculator, iar la şase mergea la primele cursuri de programare. Acum are 13 şi este olimpic la informatică. Mircea Palade vrea să devină antreprenor în România şi să angajeze în compania lui cei mai buni programatori.

    Între timp, băiatul se laudă cu invenţii care atrag atenţia copiilor.

Banca muzicală şi pianul cu linguri sunt două dintre cele mai interesante invenţii ale lui Mircea Palade, un băiat de 13 ani, din Bucureşti, care a uimit, deja, lumea programatorilor. Anul acesta a câştigat medalia de aur la cel mai important concurs de informatică destinat elevilor din România: Olimpiada Naţională.

Informatică a început să îmi placă în clasa a IV-a, când am început să descopăr un limbaj de programare C++ şi de atunci am început să învăţ singur. Iar apoi am început şi cursuri”, spune Mircea Palade.

Am început câteva proiecte (…) Le-am dus până într-o anumită faza, moment în care am început alte proiecte pentru clienţi şi le-am lăsat pe acelea puţin în întârziere. Moment în care le-a preluat Mircea. Eu nu am crezut, pentru că ştiam că Mircea e un puştan de clasa a II-a. Şi când mi-a zis Alex, tatăl lui…Nu că pe asta l-a finalizat Mircea, nu trebuie să va mai ocupaţi voi… Stai, clasa a II-a, Arduino, proiecte, robotică…Cum adică? Ceva nu se leagă…Păi, da, că funcţionează cum trebuie! Şi funcţiona”, spune Viorel Spânu, inginer.

Este un fel de ajutor al profesorilor. El le explică copiilor, iar dacă au probleme cu calculatoarele, ceva legat de un program sau ceva de scris, desigur că este mâna lor dreapta”, spune Ana-Maria Roată Palde, mama lui Mircea.

Mă mai sună pe mine când şi când …când trebuie să aleagă: băi, ce să aleg? Sunt 200 de accelerometre. Tu ai lucrat cu toate, pe care să îl aleg? Cam atât, cam la nivelul asta mai are nevoie de mine. Pentru că după ce îi spun ce să facă, se descurcă”, spune Viorel Spânu.

Când avea şase ani, Mircea a plecat într-o călătorie prin Europa, împreună cu părinţii lui. Cel mai mult l-a atras un muzeu din Austria, acolo unde copiii aveau voie să pună mâna pe obiectele expuse.

A întrebat, dar acolo de ce se poate şi la noi în ţară nu există un muzeu în care să punem maana pe exponate. Am zis, acolo s-au gândit oamenii. Şi atunci replică lui a fost hai să ne gândim şi noi. Nu îl acceptă pe NU, la el orice e posibil şi trebuie să facem”, afirmă Ana-Maria Roată Palde, mama lui Mircea.

Aşa a luat naştere Orăşelul Cunoaşterii, un loc unic în România, în care atât copiii, cât şi adulţii se pot juca, în voie, cu cele mai trăsnite invenţii şi..pot face ei înşişi experimente.

A fost un moment când aici am făcut pentru expoziţie un pian. Există două moduri în care pot face asta… Unul corect, dar e mai dificil. Şi o varianta mai rapidă…. Peste două săptămâni, când am fost la Orăşelul Cunoaşterii am zis, waw…ce chestie drăguţă. Un pian similar. Cine l-a făcut? Mircea! Foarte tare! Vreau să văd cum l-a făcut. El îl făcuse corect”, spune Viorel Spânu.

Mircea are planuri îndrăzneţe! Vrea să fie student la MIT, celebra universitate din Statele Unite ale Americii. Apoi îşi doreşte să pună bazele propriei companii de programare şi cercetare.

Să fiu unul dintre programatori, dar şi directorul companiei. Să nu am foarte mulţi angajaţi, ci unii care lucrează foarte bine. Şi cu care să mă înţeleg şi să facem programe utile”, spune Mircea Palade.

Să ştie programare, să rezolve programele uşor. Şi să ştie unde să caute informaţiile dacă dă de o problema. Şi nu ştie cum să o rezolve”, spune Mircea Palade.

Puştiul minune spune că mai sunt încă multe lucruri de inventat, oricât de greu ne-ar fi să credem asta. Îşi doreşte să creeze un calculator care să preia o parte dintre sarcinile oamenilor, pe care le consideră plictisitoare.

Lucruri pe care să le folosim în viaţă de zi cu zi, cum ar fi un program care să scrie de mâna, în locul tău”, spune Mircea Palada.

Cei care îl cunoscut pe Mircea Palade spun că are toate şansele să fie unul dintre cei mai prolifici inventatori ai secolului al XXI-lea.

Sursa articol : Digi24

Lasă un răspuns