Blog

Educaţia en-gros

Claudiu Geleş: Educaţia en-gros Dacă întrebiţi-e ruşine un minut

dacă nu întrebi îţi e ruşine toată viaţa

Un lucru interesant pe care l-am observant de-a lungul timpului(relativ scurt, de altfel) de când am devenit profesoreste oamenii pe care îi cunosc sau pe care ii întâlnesc prima oară se împart în două categorii:

Prima, şi cea mai numeroasă, se defineste prin una şi aceeaşi întrebare : 

“Cum rezistaţi?” 

Iar a douapoate nu la fel de numeroasă dar ceva mai interesantă “Eu n- putea!”.

Recunosc aceste doua întrebări pe care le-am auzit atât de des îmi stârnesc şi acum zâmbetul

Adicăce-ar însemna asta? Cum rezist? Cum “rezistăm” în general, noi profesorii

Şi de fiecare dată când îmi spune cineva acest lucru pe un ton care îmi sugerează  o zi de lucru obişnuită din viaţa unui profesor echivalează cu cea a unui miner din secolul al 18-lea, realizez acest “rezist,  în închipuirea altora, se desenează sub forma uneibaricade construită în pripă din bănci şi scaune pe care se luptăeroic câţiva profesorispre care se îndreaptă hoarde de elevi ţipând şi agitându-se. 

Presupun ca în unele cazuri (fară sa punem la socoteală baricadaacest lucru poate fi cât se poate de adevăratdeoarece am observat  punem din ce în ce mai des accent numai pe anumite lucruriignorând cu desăvârşire alte aspecte critice pe care un profesor trebuie  le dezvolte la un elev. Îmi amintescun coleg din liceu care, spre sfârşitcând trebuia  absolvim, a venit într-o zi râzând şi mi-a povestit urmatorul lucru:

“M-a sunat mama astăzi (mama sa era plecată în străinătateşi m-a rugat   duc  plătesc impozitul.”

“Si ce-i de ras?”

“Ha hapăi habar nu am cum se plăteşte sau măcar unde se plăteşte…”

N-am înţeles ce voia  spunăasa  am insistat:

“Si ce-i de râs?!?”

Celula este unitatea de bază structuralăfuncțională și geneticătuturor organismelor vii.”

În final am înţeles ce voia el  spunăştia el ce-i aia o celulăştia teorema lui Pitagora,

ştia tot felul de teoriiformulesimboluridar nu ştia cum se plăteşte sau unde se plăteşte o factură

Scoatem pe bandă rulantă mii de elevi în fiecare an, supra-saturaţi de informaţii,

dar incapabili  se adapteze în societate se descurceUn exemplu pe care îl ţin mintepentru  mi-l tot dadea un mentor al meu, este sistemul de învăţământ japonez

În şcolile japonezeelevii nu susţin examene înainte de împlinirea vârstei de doisprezece ani. Se consideră  obiectivul primilor trei ani de şcoală este învăţarea bunelor maniere şi dezvoltarea caracteruluiCopiii sunt educaţi  respecte persoanele din jur şi  fie blânzi cu animalele şi natura. De asemeneaei învaţă  fie generoşi dea dovadă de compasiune şi empatie.” 

Claudiu Geleşînvăţator ŞcoalaMetropolitană ARC, absolvent Facultatea de Litere

Lasă un răspuns