Articole

Diploma de excelenta pentru proiectul Scolii Metropolitane ARC – Arta dezbaterii si cetatenie europeana

În cadrul Galei EduManager.ro, Şcoala Metropolitană ARC a primit Diploma de Excelenţă la secţiunea „Inovaţie în educaţie” pentru proiectul „Arta dezbaterii şi cetăţenie europeană”

Diploma de exceleţă pentru Inovaţie în  educaţie

Diploma de exceleţă pentru Inovaţie în educaţie

Miercuri, 21 noiembrie 2018, la București, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Galei EduManager.ro, la care au participat peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ românești: reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai inspectoratelor școlare județene, directori de instituții din învățământul preuniversitar, reprezentați ai universităților, ai asociațiilor profesionale din domeniu și reprezentanți ai companiilor private.

În cadrul Galei EduManager.ro, Şcoala Metropolitană ARC (www.scoala-arc.ro) a primit Diploma de Excelenţă la secţiunea „Inovaţie în educaţie” pentru proiectul „Arta dezbaterii şi cetăţenie europeană” . Proiectul constă într-o serie de acţiuni iniţiate de Şcoala Metroplitană ARC derulate în colaborare cu MNIR, Asociaţia Româna de Dezabateri, Oratorie şi Retorică, Facultatea de Ştiinte Politice din Universitatea Bucureşti, C.N. Mihai Viteazul, C.N. Matei Basarab, Şcoala Gimnazială nr. 178, Şcoala Gimnazială Herăstrău, C.N. Emil Racoviţă.

Ne-am propus să promovăm arta dialogului civic într-o societate democratică în rândul elevilor de gimnaziu şi de liceu, formarea abilităţilor de analiză critică şi exprimare a opiniilor în spaţiul public, dezvoltarea responsabilități individuale și comunitare în rândul elevilor bucureşteni.

În cadrul proiectului se derulează sesiuni de training în public speaking, evenimente publice în care elevi de la şcolile gimnaziale si liceele din proiect exersează comunicarea de mesaje publice prin mici discursuri care respectă regulile argumentării şi ale eticii dialogului democratic, sesiuni de dezbateri şi simulări de conferinţe de presă. Cursurile de debate introduse în Şcoala Metropolitană A.R.C, după o programă proprie, adaptată la vârsta şi interesele elevilor, dar şi Clubul de debate ARCaşii cu secţiunea în limba română şi, respectiv, cea în limba engleză desfăşurată în colaborare cu instructorii Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, creează abilităţi academice, dar şi atitudini sociale constructive necesare unui cetățean implicat în comunitate şi unui lider autentic. Credem că fiecare copil poate schimba lumea într-un mod profund, dacă înclinaţiile sale naturale sunt valorificate responsabil în deprinderi pentru tot parcursul vieţii, pentru a contribui la o societate armonioasă şi liberă.

Mulţumim pentru oportunitate şi pentru recunoaşterea efortului, creativităţii şi implicării civice a elevilor, profesorilor si părinţilor din comunitatea ARC! Pentru detalii: Luiza Cristea, mobil 0720529645, marinaluiza.cristea@gmail.com

Despre FUNDATIA ROMANIAN BUSINESS SCHOOL-SCOALA METROPOLITANA ARC

Scoala Metropolitana ARC – Viitorul începe aici

Educația europeana în Școala ARC
Infiintata in anul 2008, Scoala Metropolitana ARC este acreditata de catre Ministerul Educației Naționale, prin ordinul de ministru numărul 3635 din 29.04.2013, trecând prin toate fazele de evaluare, recunoastere și certificare a calitatii educatiei oferite. Școala funcționează în prezent pe 3 niveluri de studiu (preșcolar, primar și gimnazial) și are ca obiectiv continuarea cu nivelul liceal si obținerea autorizării ca Școală internațională IB
Ne propunem să formăm oameni învingători care să facă față provocărilor ân orice situație
Pentru această misiune, alegem mereu oameni care să le fie modele, să le ofere experiențe orientate spre valorile școlii: responsabilitate, corectitudine și respect.
Educația pe care o oferim copiilor se bazează pe o abordare care dezvoltă competențe cheie pentru învățarea de lungă durată într-o tendința modernă și durabilă, pregadindu-i pe copii pentru viitoarele experiențe ale vieții.
În Școala ARC copiii învață cum să studieze și reusesc să găsească soluții singuri.

Sursa : www.comunicatedepresa.ro

Lasă un răspuns