ARCaşii au povestit, cu dezinvoltura obişnuită, despre activităţile din proiectul Arta dezbaterii şi cetăţenie europeană, despre beneficiile cursurilor de debate şi public speaking din şcoala noastră, despre oportunităţile acestei a doua etape a proiectului şi despre experienţa lor în Capitala Uniunii Europene.
Au împărtăsit cu sinceritate, umor şi curaj opiniile lor despre şcoală, educaţie, istorie şi arta negocierii. Doamna Ambasador, diplomaţii şi funcţionarii europeni perzenţi au fost încântaţi de maturitatea ARCaşilor, de intuiţia lor şi de abilitatea de comunicare şi au prezentat pe înţelesul copiilor în ce constă activitatea unui diplomat, cum se desfăşoară o zi din viaţa lui, ce calităţi sunt necesare pentru reuşita unor negocieri pentru binele comun al Uniunii Europene, despre colaborare şi reguli de comportament în activitatea diplomatică. Reprezentanţii Şcolii Metropolitane ARC şi ai C.N. Matei Basarab, parteneri în proiect, au fost mesageri demni ai acestei generaţii de copii şi tineri. Suntem mândri de ei!