Articole

MNIR: «Arta dezbaterilor şi istoria lumii» – eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri

Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită miercuri, 21 noiembrie 2018, ora 14:00, la evenimentul “Arta dezbaterilor şi istoria lumii”, organizat în parteneriat cu Şcoala Metropolitană ARC.

 Agenda evenimentului: 
• Discursuri celebre care au influenţat istoria – dr. Ernest Oberländer- Târnoveanu, director general al MNIR. 
• Din istoria diplomaţiei româneşti – dr. Cristina Păiușan-Nuică, cercetător științific, MNIR. 
• Exerciţii de discurs creativ – Profesori, elevi şi studenți vor transmite opinii, perspective inedite şi mesaje publice sub forma unor mici intervenţii în care va fi evidenţiat impactul pe care cuvintele exprimate în spaţiul public îl pot avea asupra societăţii : “Ce-ar fi fost dacă atunci…?”, “Ce ar fi dacă azi…?”, “Mesajul meu către lumea de azi!“ 

Evenimentul face parte dintr-o serie de acţiuni iniţiate de Şcoala Metropolitană ARC derulate în colaborare cu MNIR, Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, Facultatea de Ştiințe Politice din cadrul Universității din Bucureşti, C.N. Mihai Viteazul, C.N. Matei Basarab, Şcoala Gimnazială nr. 178, Şcoala Gimnazială Herăstrău, C.N. Emil Racoviţă.

Ne propunem să promovăm, prin intermediul acestui eveniment, arta dialogului civic în rândul elevilor de gimnaziu şi de liceu, formarea abilităţilor de analiză critică şi de exprimare a opiniilor în spaţiul public, dezvoltarea responsabilității individuale și comunitare în rândul elevilor bucureşteni.

Sursa: www.historia.ro

Lasă un răspuns