februarie 22, 2019 12:14
Elevii din generaţia actuală merg la școală să studieze pentru a trăi într-o lume în care 65% dintre profesiile pe care ei le vor avea încă nu există. E un paradox din ce în ce mai evident, care creează un decalaj uriaș între competențele și aptitidinile dobândite în școală și cele de care e nevoie pe piața muncii. E nevoie de o corelare realistă a pieței muncii cu sistemul de educație. Pe termen scurt, este urgentă nevoia de adaptare a educației la cerințele angajatorilor.
Sistemele de învăţământ clasice tind să prezinte informațiile ştiinţifice într-un mod linear, fără perspectiva integrării lor într-un context relevant pentru copil. În continuare, primează memorarea și reproducerea informației, gândirea algoritmică, abstractizarea, în detrimentul cultivării creativității, gândirii critice, a învățării experiențiale.
E nevoie de un alt mod de educare a copiilor, în care profesorii, părinții și specialiștii trebuie să colaboreze pentru un scop social comun: educarea elevilor pentru a fi adulţi rezilienţi, creativi, cu spirit de discernământ şi fericiţi.
Lumea în care vor trăi și munci copiii noștri va arăta radical diferit de cea în care muncim noi, iar sistemul educațional trebuie pregătit să îi pregătească. Profesiile viitorului cer abilități noi care trebuie deprinse și cultivate din școală.
În această tendință, semnalăm proiectul educațional OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! – Art & Science & Tech Fair, iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană ARC, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Municipale – CAEM 2019.
Peste douăzeci de profesori de gimnaziu vor fi îndrumaţi în dezvoltarea abilităţilor de predare integrată, abordare transdisciplinară şi de facilitare a procesului de creaţie ştiinţifică şi tehnică al elevilor şi peste 100 de elevi cu vârste între 10 şi 14 ani, din Bucureşti, vor învăţa să lucreze în echipă, să creeze autonom după metoda ştiinţifică şi să prezinte public rezultate ale experienţei lor de mici cercetători, programatori şi manufacturiei moderni.
S-a prezentat perspectiva asupra educaţiei stiințifice care a stat la baza elaborării proiectului: Copiii percep în mod natural „lumea” lor ca un întreg, unde toate lucrurile sunt interconectate și dependente una de cealaltă.
Echipa de management din Şcoala Metropolitană ARC şi reprezentanţii organizaţiilor partenere au prezentat noutatea şi provocarea pe care o reprezintă acest proiect: activităţile sunt concepute pentru a dezvolta abordarea experienţială integrată, care este în acord cu procesele naturale şi îmbină în procesul educaţional tehnologia, explorarea ştiintifică, povestirile inspiraţionale, abilităţile artistice.
La lansare au participat profesori de ştiințe, tehnologie şi IT din şcolile înscrise în proiect : Colegiul N.ațional Cantemir Vodă, Şcoala Gimnazială 97, Şcoala Gimnazială 143, Şcoala Gimnazială 98, Şcoala Gimnazială 124, Şcoala Genesis, Şcoala Gimnazială145, Şcoala Gimnazială 11, Şcoala Gimnazială 178, Şcoala Gimnazială 175, Şcoala Metropolitană ARC, Colegiul Național Gheorghe Lazăr.
Lucrând în echipă, elevii trebuie să își prezinte la Târgul de ştiinţă, artă şi tehnologie din luna iunie, propria ipoteză cu privire la un fenomen/o experienţă din viaţa cotidiană, să creeze un experiment, pe care să îl testeze, o machetă sau o aplicaţie software, care să ilustreze un principiu ştiintific care stă la baza fenomenului sau să rezolve o problemă din viaţa reală cu ajutorul tehnologiei. Profesorii colaborează în echipe multidiciplinare şi îşi asumă rolul de facilitatori ai procesului de creaţie al echipelor de elevi.
Cercetători, experţi în organizarea de ateliere ştintifice şi programe educaţionale pentru copii şi tineri, organizatori de evenimente ştiinţifice de referinţă în viaţa culturală a Capitalei, inventatori s-au alăturat inițiativei de a sprijini proiectul.
Sorin Dinea, de la Asociaţia Henri Coandă, a prezentat câteva dintre cele mai spectaculoase realizări ale tehnologiei care ne vor schimba radical viaţa şi, invocând cuvintele lui Henri Coandă, a vorbit despre responsabilitatea oamenilor de a le folosi în scopuri bune pentru societatea globală, pentru planetă, pentru comunitate. Perspectiva unui viitor muzeu interactiv în Casa Ştiinţei, pe care Henri Coandă a vrut să o înfiinţeze în Bucureşti, i-a impresionat pe elevii participanţi la eveniment.
Foto articol: Art & Science & Tech Fair
Sursa www.revistacariere.ro