Tabere

Incursiune în istoria Europei

Săptămâna Altel pentru clasele de gimnaziu s-a încheiat cu o incursiune în istoria unui vechi oraș al Bulgariei,Veliko -Tarnovo. Excursia s-a derulat în cadrul programului „Să cunoaștem istoria Europei”. Vestigiile din Dealul Tsarevets sunt datate înaintea Erei Bronzului (secolul XIII a.Chr.). Primele așezări de aici au fost locuite de Traci. Orasul este interesant, clădirile colorate îi dau un farmec aparte, însă punctul de atracție al orașului îl reprezintă cetatea Tsarevets.  Cetatea este frumos amenajată și are inclusiv un parc, iar în vârful dealului din interiorul cetății se află Biserica Salvatorului Binecuvântat.Veliko Turnovo este un important „simbol” al Bulgariei, orasul si regiunea se afla in primele 10 cele mai vizitate destinații turistice din Europa de Est. Citește în continuare „Incursiune în istoria Europei”

Evenimente

Profesorii noştri, Claudia Iancu şi Lili Hamboussi au participat la cea mai importantă conferinţă a profesorilor de engleză din ţară

Anul acesta, conferinţa a avut loc în capitala Moldovei, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi, şi a avut ca temă „Reflective Teaching“, reunind experţi de prestigiu internaţional şi  profesori de limba engleză din întreaga ţară. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză din Moldova, în colaborare cu British Council, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, cât şi alte edituri sau ONG-uri de profil. Organizatorii au explicat că succesul evenimentului a fost dat şi de faptul că la Iaşi au participat nume sonore din domeniu precum Nigel Bellingham, Mery Miller, Bernadette Maguire, Olha Madylus, Steve Lever sau Czelaw Kinski.  Citește în continuare „Profesorii noştri, Claudia Iancu şi Lili Hamboussi au participat la cea mai importantă conferinţă a profesorilor de engleză din ţară”

Evenimente

Arta de a vorbi în public – introducere in Public Speaking

În prima zi din Săptămâna ALTFEL, elevii de gimnaziu au trăit o experienţă provocatoare. „Arta de a vorbi în public – o şansă pentru dezvoltare personală. Despre abilitate, atitudine, informaţie.” Introducere în Public Speaking pentru elevi şi profesori. Eveniment organizat de Clubul de debate din Şcoala Metropolitană ARC, în parteneriat cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, C.N. Mihai Viteazul, C.N. Matei Basarab, Şcoala Gimnazială 178, Şcoala Gimnazială Herăstrău, C.N. Emil Racoviţă. Mulţumim instructorului Radu Ţigănaş (ARDOR) – 12 ani de experienţă în DEBATE, medaliat la competiţii naţionale şi internaţionale. Citește în continuare „Arta de a vorbi în public – introducere in Public Speaking”

Proiecte Incheiate

Un succes al ARCasilor! Premiul I pe tara la concusul national „Fara ura, cu toleranta”!

In anul scolar 2016 – 2017, avand in vedere situatia alarmanta la nivel national privind fenomenul de bullying, Organizatia Salvati Copiii Romania a invitat scolile din tara sa inscrie proiecte scolare in concursul cu tema „Fara ura, cu toleranta”. Citește în continuare „Un succes al ARCasilor! Premiul I pe tara la concusul national „Fara ura, cu toleranta”!”

Proiecte Incheiate

PROIECTUL ERASMUS+ la A.R.C., De la știință la artă – STEM-A

Profesorii Școlii Gimnaziale Metropolitane A.R.C. au participat în Proiectul Erasmus+, STEM-A: De la știință la artă, într-un schimb de bune practici școlare, împărtășind experiențe STEM cu profesorii și elevii din țările partenere: Grecia, Turcia și Italia, în perioada aprilie – iunie 2018.  Citește în continuare „PROIECTUL ERASMUS+ la A.R.C., De la știință la artă – STEM-A”

Proiecte Incheiate

JA in a Day- Inovation Challenge in Saptamana Altfel 2117-2018

”A fost o experienţă extrem de pozitivă, interesantă, copiii au avut idei curajoase, dar au inventat produse în care au folosit multe informaţii la zi din lumea ştinţei şi tehnologiei! Au pus întrebări inteligente şi au avut prezentări care ar fi putut tenta un investitor vizionar! Felicitări!”Valeriu Ben Giurgiulescu, antreprenor Infomedia PRO